Litigii clauze abuzive:

Litigiile ce au ca si obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractele bancare nu sunt supuse platii taxei de timbru.

Pentru stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, se impun a fi avute în
vedere dispozițiile Legii nr. 193/2000, act normativ care transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști şi consumatori, “Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze
contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate”.

În acord cu prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000,

“(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei – credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”.

Fiind în prezenţa unei convenţii de credit, aceasta are natura juridică a unui contract de adeziune raportat la modul de exprimare a voinţei părţilor, întrucât clauzele convenţiei nu au fost negociate direct cu reclamanţii.

În cazul în care un profesionist pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.

În acest sens, sunt de reţinut cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-453/2010: “Sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora”.

Art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 stabileşte că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. În cazul contractelor de credit, din sfera obiectului principal al acestora fac parte obligația de restituire a sumei propriu-zis împrumutate și cea de plată a dobânzii. Nu sunt incluse în obiectul principal al contractului comisioanele. Dacă profesionistul introduce în contract și anumite comisioane, lor trebuie să le corespundă și o contraprestație în plus față de cea a acordării împrumutului.

Referitor la comisionul de întocmire a dosarului de credit

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în cauza C-621/17 (pct. 41) că: “(…) revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica dacă persoana interesată a fost informată cu privire la motivele care justifică plata acestui comision”.

Totodată, instanţa europeană a reţinut la pct. 43 din aceeaşi cauză următoarele:

“… având în vedere protecţia pe care Directiva 93/13 urmăreşte să o acorde consumatorului ca urmare a faptului că se află într-o situaţie de inferioritate faţă de profesionist în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, este necesar ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă nu există o suprapunere între diferite costuri sau între serviciile pe care acestea din urmă le remunerează”.

Plata comisionului de întocmire a dosarului de credit nu atestă costul unor prestaţii concrete, ce ar fi fost asigurate de bancă la accesarea împrumutului şi la acordarea sa efectivă, plata comisionului fiind pretinsă, în realitate, în baza unei stipulaţii prezentând un caracter abuziv, fiind creat un dezechilibru major între instituţia de credit şi consumatori, nevoiţi să suporte atât costul contractului, respectiv dobânda, cât şi alte sume pentru care nu au fost clar, precis şi complet individualizate serviciile furnizate de unitatea bancară.

Este adevărat că prin legislația adoptată ulterior semnării contractului de credit din prezenta cauză, respectiv prin art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, legiuitorul permite băncilor să perceapă un comision de analiză dosar, însă această împrejurare nu înseamnă că profesionistul poate percepe, în orice condiții, acest cost, fiind necesar a se respecta şi prevederile art. 36 alin. 2 din acelaşi act normativ, care impun ca acest comision să fie stabilit în sumă fixă, aceeaşi sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit.

În ceea ce priveşte comisionul lunar de gestionare a creditului:

Acest comision trebuie descris în cuprinsul condiţiilor generale ale contractului bancar, pentru ca beneficiarii împrumutului să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care a fost perceput respectivul comision, creditorul trebuind să indice atât scopul pentru care a fost perceput comisionul cât şi destinaţia acestuia, adică operaţiunile concrete pe care banca se obligă se le efectueze în schimbul comisionului.

Această clauză instituie o altă dobândă, care în contract nu este menţionată la rubrica aferentă, ci la rubrica comisioane.

Un comision de administrare de o asemenea valoare ar fi oricum lovit de nulitate absolută din lipsa cauzei, ştiut fiind că în contractele sinalagmatice prefigurarea contraprestaţiei celeilalte părţi constituie cauza propriei obligaţii

Este adevărat că prin legislația adoptată ulterior semnării contractului de credit din prezenta cauză, respectiv prin art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, legiuitorul permite băncilor să perceapă, pentru serviciile de administrare a creditului, un comision aplicat la soldul curent, însă această împrejurare nu înseamnă că profesionistul poate percepe, în orice condiții, acest cost.

Intreaga echipa de avocati din cadrul SAUCA & PARTNERS va poate asista intr-un litigiu pentru anularea clauzelor abuzive si restituirea sumelor achitate cu titlu de comisioane.