Pe rolul instanțelor de judecata sunt multe situații, in care angajatorii decid desființarea unor posturi din organigrama ceea ce presupune concedierea salariatilor.

Temeiul de drept care stă la baza emiterii deciziei de concediere il reprezintă art. 65 alin. (1) Codul muncii conform căruia concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de munci ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legatură cu persoana acestuia.

În continuare, art.65 alin.2 din Codul muncii prevede în ce condiţii poate fi dispusă concedierea pentru aceste motive, anume desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Doctrina si practica instantelor de judecata au reţinut că pentru a fi reală şi serioasă, cauza trebuie să îndeplinească Ia rândul ei câteva condiţii, anume:

1.Să aibă caracter obiectiv: adică să fie impusă de unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului; aşadar, cauza trebuie să fie independentă de factori subiectivi.

Desfiinţarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, mai exact când este impusă de reale dificultăţi economice şi este serioasă când are la bază studii temeinice ce vizează îmbunătățirea activităţii şi nu disimulează realitate.

2. Să fie precisă, exactă: să constituie veritabilul motiv al concedierii, adică să nu disimuleze un alt temei (cum ar fi intenţia de a-l concedia un salariat pentru motive personale), susţinându-se formal că ar exista unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana salariatului.

3.Să fie serioasă: în sensul că motivele fără legătură cu persoana salariatului să aibă o anumită gravitate care să impună cu adevărat reducerea unui loc de muncă sau a unor locuri de muncă. in acest sens, angajatorul suprima efectiv postul din organigrama si întocmește o noua organigrama. Angajatorul nu angajează alte persoane care sa aibă atribuții similare sau identice.

Mai mult decât atât, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 420/2013 a reţinut că: sintagma cauză reală şi serioasă evocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordările subiective. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăţi tehnice, economice, de imperativul economic al creşterii productivităţii muncii, al adaptării la evoluţiile noilor tehnologii.

Cauza este serioasă atunci când situaţia unităţii angajatorului este una gravă, ameninţând evoluţia sau chiar viabilitatea ei.

Astfel, Curtea Constituţională subliniază distincţia dintre cauză reală (şi anume cerinţa ca acesta să existe) şi cauză serioasă (respectiv cauza să impună cu adevărat, în mod necesar şi rezonabil, desfiinţarea locului de muncă).

Prin urmare, nu este suficient ca angajatorul să probeze ca a survenit o situație economică mai dificilă, acesta trebuie să probeze şi că aceea situație a impus desființarea postului, mai exact, acesta trebuie să probeze că ar fi suferit un prejudiciu dacă nu ar fi desființat postul.

Actele pentru desfiintarea unui post urmata de concedierea individuala a unui salariat din motive ce nu tin de persoana sa, trebuie sa fie corect intocmite, trebuie sa fie legale si trebuie sa aiba la baza indicatori economici , nu criterii personale.

Daca decizia de concediere individuala este considerata nula de catre instanta de judecata, atunci angajatorul trebuie sa il reintegreze pe salariat si sa ii achite toate drepturile salariale indexate pe perioada concedierii sale.